Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trofeul NexT 2011 a fost adjudecat de pelicula "La Huida"

Publicat in Cotidianul, luni 11 aprilie 2011 ·

Marele Trofeu, La Huida

Sala Cinematografului "Scala" s-a umplut de spectatorii veniţi să afle filmele câştigătoare ale celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT şi să vizioneze scurtmetrajele premiate.

Marele câştigător al celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT este scurtmetrajul spaniol "La Huida" (Goana). "Trofeul NexT" i-a fost oferit regizorului scurtmetrajului, Victor Carrey, alături de care pe scenă au fost prezenţi actorul Oriol Cabre Barrera şi producătorul Carlos Vidal Ribas. "Trofeul NexT", oferit de ICR şi Kodak Cinelabs, a fost acordat scurtmetrajului "LaHuida" pentru "un moment de cinema pur care face să se întâlnească traiectoriile fiinţelor umane şi ale animalelor, pentru stilul şi ritmul său, pentru capacitatea sa de a înnoi folosirea imaginilor în slow motion, pentru umorul său, poezia şi graţia care fac din acest film un adevărat moment de fericire", după cum a declarat pe scenă Christian Guinot, membru al juriului NexT 2011 şi unul dintre fondatorii Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand.

Ariel Kleiman, realizatorul filmului "Deeper than Yesterday" (La tot mai mare adâncime), producţie din Australia, a fost câştigătorul Premiului "Cristian Nemescu" pentru cea mai bună regie. Cum realizatorul filmului nu a fost în sală, premiul a fost înmânat unui alt regizor australian prezent într-unul din programele paralele ale festivalului. Juriul NexT a fost impresionat de armonia dintre jocul actorilor, cadrele, scenografia şi coloana sonoră a acestui film de o calitate cinematografică superioară. Scurtmetrajul "Deeper than Yesterday" a primit premiul de regie pentru această performanţă desăvârşită şi emoţiile subtile pe care le transmite.

Ina Nikolow şi Benedikt David, sound designerii filmului "Talleres Clandestinos"(Croitori clandestini), au câştigat Premiul

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 51 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 27 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°