Dacă mi-ar sta în puteri să decid asta, le-aş pune în faţă tuturor li­ce­enilor noştri un chestionar, care să-i motiveze la un maximum de sin­ceritate. I-aş întreba, materie cu materie şi manual cu manual, în ce chip cred ei că le va folosi mai departe în viaţă tot ce au fost obli­gaţi să înveţe în liceu.

Ideea unui astfel de test mi-a ve­nit reevaluându-mi anii de liceu şi de facultate, în care nici un pro­fe­sor nu şi-a început treaba prin a ne explica de ce trebuia să în­vă­ţăm noi tot ce el ne impunea să în­vă­ţăm. Am îndrăznit să-l întreb pe un profesor de geometrie des­crip­tivă de ce trebuia să-mi chinu­iesc eu soarta cu lecţiile lui şi des­crip­ti­­vul mi-a răspuns cu cinism, dar şi cu întreg adevărul profesiei. D-aia, a zis, ca să am şi eu o leafă!

În toate dezbaterile despre sis­te­mul de învăţământ din România se ignoră esenţialul, şi anume că pro­fesorii, de toate gradele şi de toa­te specializările, nu pot preda de­cât ceea ce au învăţat şi că tot ceea ce ei ştiu şi predau nu se po­tri­veşte deloc cu viaţa care-i aş­teap­tă pe elevi şi studenţi după ab­sol­vire. Sistemul actual de în­vă­ţă­mânt e croit ca să poată avea aceşti profesori o leafă, în temeiul a ce li s-a impus să înveţe cândva, nu să-i pregătească pe tineri pentru muncă şi viaţă.

În absolut toate facultăţile, care licenţiază şi profesori, cel mai scurt, mai neglijat şi mai ineficient curs e Pedagogia, adică ştiinţa cu care absolvenţii vor lucra cu elevii şi cu studenţii. Nici un examen de admitere în facultăţi nu testează po­sibilităţile pedagogice ale candi­da­ţilor. Am avut colegi de facultate bâlbâiţi, împiedicaţi rău la minte, cu probleme psihice evidente, sfi­oşi la modul clinic şi cu neputinţi de catedră ce nu mai trebuiau do­ve­dite, pentru că se tratau şi unii erau chiar spitalizaţi datorită ina­decvării lor de ordin medical. To­tuşi, au ajuns profesori şi au ne­n