Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sper să facă închisoare pe viaţă pentru crima comisă“

Publicat in Adevarul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Au mai rămas doar două zile până când criminala cu trei facultăţi îşi va afla sentinţa. Prietenii şi apropiaţii victimei doresc pedeapsa maximă pentru Ioana Roman cea care l-a ucis cu brutalitate pe Dorel Abrudan.

Procesul criminalei cu trei facultăţi, Ioana Roman, în care aceasta este acuzată de omor deosebit de grav este pe cale să se sfârşească. Cu două zile înainte ca magistraţii maramureşeni să se pronunţe în dosarul crimei din martie 2010, atunci când băimăreanca şi-a ucis logondnicul cu aproximativ 80 de lovituri de cuţit în zona inimii, prietenii, apropiaţii şi membrii familiei Abrudan aşteaptă cu înfrigurare verdictul judecătorilor. Pentru fapta comisă, aceasta riscă să stea după gratii minimum 10 ani sau chiar restul vieţii. „Au trecut 10 luni de când a murit Dorel dar a rămas încă în amintirea noastră. Eram prieteni de 10 ani şi era un om de excepţie. Fapta comisă de Ioana nu are nicio explicaţie şi sper ca aceasta să primească pedeapsa maximă. Merită să stea în închisoare pe viaţă pentru ce a făcut", a spus Gabi Tămaş, unul dintre prietenii băimăreanului ucis.

Avocatul familiei Abrudan speră de asemenea să obţină pedeapsa maximă. „La fel ca şi zilele trecute îmi menţin afirmaţia. Sper ca în această cauză să obţin pedeapsa maximă, dar nu pot să ştiu ce va fi luni. Crima comisă de Ioana Roman este una dintre cele mai odioase evenimente din cariera mea de avocat. Merită cu vârf şi îndesat închisoarea pe viaţă", a precizat Octavian Cioltea, avocatul familiei Abrudan.

Părinţii tânărului ucis cu brutalitate în luna martie a anului trecut nu pot să o ierte pe criminală. „N-am mai vorbit de mult cu domnul Abrudan dar marţi după şedinţă mi-a spus că şi-ar dori obţinerea pedepsei maxime. Oamenii aceştia au trecut prin momente dificile şi vor dreptate. Încă de la începutul procesului şi-au exprimat dorinţa ca tânăra să primească închisoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°