Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitrea: Geoana nu mai reprezinta interesele PSD la Senat

Publicat in Romania Libera, marți 23 februarie 2010 · ·

Senatorul PSD Miron Mitrea afirma, intr-un interviu pentru Mediafax, ca Mircea Geoana nu mai reprezinta interesele PSD la sefia Senatului, el apreciind insa ca ar fi o greseala ca PSD sa piarda postul, iar despre Cristian Diaconescu spune ca a dat cu piciorul unei cariere politice promitatoare.

Pe de alta parte, senatorul PSD califica drept un scenariu SF eventuale negocieri cu PDL pentru o rocada intre sefia Camerei si cea a Senatului. Mitrea sustine ca a fost dezamagit in mare masura de Cristian Diaconescu, in momentul in care acesta a decis sa il sprijine la Congres pe Mircea Geoana. El a opinat ca Diaconescu va trebui sa se indrepte catre o cariera tehnica, fiind un tehnician, respectiv un specialist in politica externa. El a aratat ca, in discutiile si tatonarile cu Diaconescu, de dinainte de Congres, nu i s-a parut ca acesta ar fi santajabil. Miron Mitrea a spus ca nu crede ca serviciile secrete l-au supravegheat pe Diaconescu, el opinand ca exista si firme private in Romania care se ocupa de acest lucru.

El a aratat ca nu a negociat cu Ponta, ca nu este interesat de functii, nici de cea de lider de grup la Senat, nici de cea de presedinte al Senatului, dar spune ca, pana in toamna, se mai gandeste daca va candida sau nu la sefia grupului parlamentar de la Senat. Potrivit lui Mitrea, exista o intentie de transformare a grupului independentilor intr-un partid de centru-stanga, el apreciind ca are o sansa de reusita. Mitrea a mai spus ca il va sustine pe Nastase la sefia Consiliului National al PSD. El a aratat ca, in opinia sa, alianta dintre PSD si PC nu va mai dura multa vreme. Mitrea s-a declarat foarte nemultumit ca Marian Vanghelie reprezinta PSD, el apreciind ca Marian Vanghelie, ca si tipologie de om, nu poate reprezenta PSD. Senatorul PSD Miron Mitrea afirma, intr-un interviu pentru Mediafax, ca Mircea Geoana nu mai reprezinta inter

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 21 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 9 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°