Peste o sută de persoane nevoiaşe au stat la coadă, luni, la Bistriţa, pentru a primi alimente oferite de Primărie pentru sărbătorile de iarnă - un litru de ulei, câte un kilogram de zahăr, făină şi orez şi un pui congelat, beneficiarii primind şi felicitări semnate de primarul Ovidiu Creţu (PSD).Oamenii s-au aşezat la cozi la Cantina Socială a Primăriei Bistriţa încă de la ora 6.30, ca să fie siguri că vor fi printre primii care primesc alimentele oferite de municipalitate de sărbători, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am venit de dimineaţă fiindcă vreau să iau alimentele: puiul, ulei, zahăr, un kilogram de făină şi unul de orez. Nu pot sta mult în picioare, dar nu am ce fac. Am o biată pensie de 300 de lei şi nu îmi pot permite să-mi cumpăr nimic. Am văzut că se dau şi felicitări, dar nu m-am uitat ce scrie pe ele. Mie să-mi dea puiul să fac o supă", a spus o femeie în vârstă, sprijinită într-un baston.
O altă femeie, cu o pensie de 350 de lei, a spus că alimentele nu îi vor ajunge până de Crăciun.
"Sunt puţine alimente. Nu avem cum să ne pregătim nimic de Crăciun cu un kilogram de făină, un litru de ulei, orez şi un kilogram de zahăr. Nu ne ajung nici până de Moş Nicolae, dar venim să le luăm că ne trebuie. Nu am văzut ce felicitări ne dau, că nu mă interesează. Să se felicite între ei, noi nu avem nevoie de nicio felicitare, suntem destul de umiliţi", a spus ea.
În faţa funcţionarilor Primăriei Bistriţa care se ocupă de distribuirea alimentelor, oamenii au scos buletinele şi au semnat. Fiecare şi-a luat felicitarea şi a ieşit să-şi umple sacoşele cu alimente.
Felicitările sunt de culoare albastră, având pe prima pagină mesajul "Sărbători fericite" în trei limbi, iar pe verso o fotografie cu Biserica Evanghelică din Bistriţa. Pe ele scrie: "Deschideţi uşa şi lăsaţi spiritul Crăciunului să vă intre în casă! Deschideţi in