Treburi complicate m-au adus într-o seară la o cîrciumă de pe marginea unei şosele de munte. O încăpere plină de sus pînă jos de lambriuri. Doar tavanul mai rămăsese neacoperit cu lemn. Stăteam la o masă (tot din lemn natur lăcuit) cu cîţiva ţărani munteni, cu feţe aspre pline de ţepi şi riduri adînci. Crescători de animale şi vînzători de brînză. Ne sprijineam picioarele pe o stinghie construită special dintr-un mănunchi de crăci în formă de coarne de cerb. Unii beau ţuică, alţii - un vin care bătea în violaceu. Alături, mîncau trei şoferi de tir care parcă făceau concurs de burţi. Ciocneam paharele la fiecare rînd şi unul a zis că stăm la masă şi bem ca orbii. De ce ca orbii? Pentru că numai ei ciocnesc mereu, ca să se poată număra, să ştie dacă n-a plecat vreunul de la masă. Înainte să se adune prea multă băutură în contul fiecăruia, vorbisem de şanţuri pentru ţevi de apă, de rezervoare, hidrofoare şi de afacerile tulburi ale unui primar. "Are fonduri acuma, poate să ne aranjeze cu apa, să repare şi să mărească instalaţiile" - a zis unul bătrîn cu părul alb. "Dar nu pentru toţi, cică numai pentru ăia la care ajunge prin cădere" - l-a completat un altul mai tînăr, cu un ochi foarte vioi şi celălalt lipsă. "E normal, pe undeva, dar nu ştiu cum se face de ăia cu căderea sînt numai oamenii lui, de la cumătru-su Ţacu din capul poienii pînă la Gicu, la magazin, care-i face mereu servicii." "Şi propagandă la fiecare alegeri" - l-a completat bătrînul. "Cică pînă la alegeri face şi drumul." "Face pe mă-sa." "E proiectul deja aprobat, bre." "Poa’ să şi fie... în mă-sa." "Pune asfalt?" - întreb eu. "Naiba ştie dacă asfalt sau tot aşa, doar nişte piatră..." "Asfalt, bre." "Şi p-ormă cine-l repară? Dacă se întîmplă tot ca cu ălălalt, de se strică şi nici nu mai poţi merge pe el. Ai văzut ce gropi sînt acolo?" "Ce-mi pasă, am tractor." "Băi, oameni buni, n-o să facă nimi