Principala retea de telefonie mobila, care este controlata de stat, a fost suspendata la Teheran sambata seara, in timp ce protestele declansate de victoria presedintelui Mahmoud Ahmadinejad la alegerile prezidentiale continua, transmite Mediafax.
Incepand de la ora 22.00 (20.30, ora Romaniei), reteaua de telefonie mobila a fost suspendata si telefoanele nu mai functioneaza.
Conform martorilor, manifestatiile incepute sambata dupa-amiaza, in urma realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad la presedintie, continuau in mai multe locuri din capitala.
Reteaua SMS, care servea ca mijloc de comunicare pentru sustinatorii candidatului Mir Hossein Moussavi, principalul rival al presedintelui, fusese suspendata inca de vineri dimineata, ziua scrutinului.
Pe de alta parte, retelele YouTube si Facebook , precum si mai multe site-uri reformatoare iraniene, mai ales Jomhouriat, Norouz, Emrouz, Entekab, Shahbnews si Aftabnews, au fost filtrate de autoritati incepand de vineri dupa-amiaza, iar utilizatorii de Internet nu mai au acces la ele.
Cateva mii de sustinatori ai lui Mir Hossein Moussavi, candidat perdant in alegerile prezidentiale din Iran de vineri, s-au adunat sambata in piata Vanak, din centrul Teheranului, scandand sloganuri ostile Guvernului.
Strigand "dictatura, dictatura" sau chiar "demisia Guvernului loviturii de stat ", o parte dintre manifestanti a blocat bulevardul Vali-e Asr, unul dintre cele mai mari din capitala, care traverseaza piata Vanak.
Mai spre sud, cateva sute de tineri care manifetsau in apropierea Ministerului de Interne au fost dispersati brutal de politie, inainte de a se reuni din nou.
Anterior, cativa sustinatori ai lui Moussavi au fost implicati in confruntari cu politia in mai multe locuri din Teheran.
Pe bulevardul Africa si in Piata Vanak, circa 100 de