Rolf Bossert „Ich steh auf den Treppen des Winds“. Ausgewählte Gedichte 1972-1985/ „Stau pe treptele vîntului“. Poeme alese 1972-1985 Selecţia textelor şi versiunea în limba română de Nora Iuga; prefaţă de Gerhardt Csejka; postfaţă de Ernest Wichner Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2008, 268 p. Poate cele mai nimerite rînduri despre Rolf Bossert le-a scris deja, în 1988, Mircea Dinescu, pe cînd era mai mult poet decît altceva. Într-un text publicat în Moartea citeşte ziarul, Dinescu îi creionează un portret în care surprinde, cu acuitatea specifică celui ce priveşte mereu în urmă – ca să vadă dacă se uită cineva după el (iată ce au în comun îndrăgostitul deznădăjduit şi disidentul într-un regim totalitar) –, tragismul existenţei bossertiene, asfixiate de imbecilitatea cu acces la convorbiri, locuinţe şi cu putere de decizie în ceea ce priveşte eliberarea de paşapoarte. Scrie Dinescu: „Rolf Bossert suferea de ceva asemănător bolii profesionale a minerilor – acea împietrire treptată a plămînilor, datorită inhalării prafului de cărbune. […] Ros de acizii cenzurii şi ai autocenzurii, de interogatorii şi percheziţii, de apatia din jur, Rolf Bossert, în ciuda înfăţişării sale de viking, devenise un vas fragil care s-a pulverizat în neant la prima sa ciocnire cu Occidentul. […] Vinovaţi sîntem cu toţii de moartea lui Rolf Bossert – fiindcă el nu s-a sinucis din pricini estetice, nici din cauza vreunei metafore agasante, ci pur şi simplu din disperare“. *** La 17 februarie 1986, Bossert sare de la fereastra unui cămin de azilanţi din Frankfurt am Main: doar şase săptămîni trecuseră de la emigrarea în Germania, petrecută în decembrie 1985. Despre poezia Bitum, descoperită printre manuscrisele scriitorului după moartea acestuia, Ernest Wichner afirmă, în „postfaţă“, că „lasă senzaţia că ar fi fost scrisă după 17 februarie 1986 sau că autorul ar fi avut în