Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abuzul şi violenţa, cele mai frecvente situaţii în care copiii au apelat la serviciile „Telefonul copilului”

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

În ultimul deceniu, serviciile „Telefonul copilului" din întreaga lume au înregistrat mai mult de 126 de milioane de apeluri, respectiv 450 de apeluri din partea copiilor şi tinerilor în medie pe zi. Cele mai frecvente situaţii în care copiii apelează serviciul care le este dedicat rămân abuzul şi violenţa, relaţionarea cu colegii sau prietenii, relaţionarea cu părinţii, problemele psiho-sociale.

„Cea mai des întâlnită grupă de vârstă a copiilor care apelează «telefonul copilului» este 13-15 ani. De asemenea, fetele continuă să contacteze într-un număr mai mare linia telefonică gratuită, spre deosebire de băieţi”, a declarat Cătălina Florea, directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Serviciul telefonul copilului funcţionează în România din anul 2001, numărul solicitărilor primite fiind într-o creştere constantă.

„Astăzi, aproape că nu mai facem faţă unui număr atât de mare de apeluri din partea copiilor şi adolescenţilor, fie că vorbim despre nevoia de comunicare, relaţionarea cu părinţii, abuzul emoţional, abuzul fizic, neglijarea, încălcarea dreptului la educaţie, exploatarea prin muncă, abuzul sexual, automutilare şi tentative de suicid, în principal în situaţii în care părinţii sunt plecaţi în străinătate, solicitări de informaţii referitoare la prestaţiile sociale de care pot beneficia familiile lor pentru îmbunătăţirea traiului zilnic. Asistenţii sociali şi psihologii Asociaţiei Telefonul Copilului, care se află la capătul celălalt al firului, se întâlnesc, aşadar, zi de zi cu o realitate crudă. Numai anul trecut au răspuns la 116 111 unui număr de 138.104 de apeluri, iar 74,35 la sută erau apeluri din partea copiilor", a completat Cătălina Florea.

Serviciile "Telefonul copilului" oferă copiilor şi tinerilor posibilitatea de a comunica în deplină confidenţialitate şi îi ajută să depăşească problemele cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 50 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămână la Paris, iar România are șase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia Ruse, Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu, în

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum o ora
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°