In procesul transformarilor social-economice si culturale survenite in structura Tarilor Romane dupa Revolutia din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, care au dus la Revolutia de la 1848, la Unirea Principatelor Romane din 1859 si la Independenta Romaniei, s-a afirmat o serie de personalitati exceptionale, printre care si Mihail Kogalniceanu. El si-a legat numele de mai toate actele fundamentale care au marcat faurirea Romaniei moderne. Dar, pana ce sa se impuna ca personalitate remarcabila, Mihail Kogalniceanu a trebuit sa lupte cu prejudecatile epocii, cu stagnarea, cu cenzura domniei si cu multe altele. Printre altele, el scrie si publica, inca din studentia in Germania, volumul "Istoria Valahiei, a Moldovei si a valahilor de peste Dunare", volumul I, perioada 1241-1792, care reprezinta nu doar o ilustrare stralucita a harului tanarului istoric, ci si o puternica afirmare contemporana a dorintei de unitate nationala, devenita, la mijlocul veacului al XIX-lea o necesitate de natura obiectiva.
Pe cand incepuse sa tipareasca aceasta istorie a romanilor de pretutindeni, primeste de la tatal sau vestea ca Mihail Sturdza, domnul Moldovei, nu ingaduie aparitia lucrarii, de teama ca nu cumva sa-si compromita situatia fata de rusi ori turci, prin vreo apreciere jignitoare a tanarului student. Printr-o scrisoare, reprodusa mai la vale, Mihail Kogalniceanu cauta sa-l convinga pe Sturdza ca istoria pe care o scrie nu atinge nici pe unii nici pe altii si-l roaga sa incuviinteze aparitia lucrarii. Scrisoarea de mai jos demonstreaza si talentul de diplomat al autorului, recunoscut mai tarziu, in anii 1876 si 1878, prin numirea sa ca ministru al Afacerilor Externe. Trebuie stiut ca acest Mihail Sturdza nu a fost cel mai rau dintre ultimii domnitori autohtoni ai Moldovei. Era un om instruit, sustinandu-l pe Gh. Asachi la crearea Academiei Mihailene din Iasi, cu
