Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci portiţe prin care a putut fugi Dinel Staicu

Publicat in Adevarul, vineri 8 aprilie 2011 · ·

Omul de afaceri este dat în urmărire internaţională, după ce a dispărut fără urmă din România. Dinel Nuţu, fost Staicu, a intrat în topul românilor care au dispărut de sub nasul autorităţilor taman înainte de a-şi muta „domiciliul” în arest.

Dinel a dispărut cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei prin care a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. A fost dat în urmărire internaţională, iar autorităţile sunt încrezătoare - cel puţin declarativ - că Dinel va ajunge în scurt timp după gratii.

Lacunele legislative, cârdăşia cu şeful Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dezinteresul judecătorilor care au decis condamnarea fostului miliţian de a institui împotriva sa măsura interdicţiei de a părăsi ţara sau refuzul magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 2 de a accepta această măsură preventivă împotriva lui Dinel Nuţu au făcut ca acesta să ia drumul străinătăţii.

Citiţi şi:

Ministrul Internelor nu ştie unde se află Dinel Staicu

Dinel Staicu a fugit în Ungaria

Dinel Staicu a devenit Dinel Nuţu la 1 aprilie

Dinel Staicu, şapte ani după gratii

Şi-a schimbat numele şi ţara

Nimeni nu s-a gândit că Dinel Staicu începuse să-şi pregătească plecarea încă din 2004, când odată declanşată urmărirea penală pe numele său şi-a înstrăinat toate bunurile, şi-a vândut acţiunile şi şi-a dizolvat firmele.

Banii nu se ştie nici până în ziua de astăzi unde îi ţinea, conturile sale fiind goale când anchetatorii au scotocit prin ele pentru a pune sechestru în vederea recuperării prejudiciului de peste două milioane de euro creat prin fraudarea BIR sau cel de 5 milioane de euro din dosarul Transgaz, în care Dinel Nuţu este, de asemenea, inculpat. Şi-a schimbat în taină numele şi domiciliul, şi-a schimbat buletinul de două ori î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 15 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 41 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 33 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°