Răzvan Exarhu: „Ignoranţa se moşteneşte infinit mai uşor şi acţionează mult mai devastator atunci când totul ajunge să se reducă la o nenorocită de friptură cu cartofi prăjiţi. Ar putea sta şi pe indicatorul de intrare în ţară. Aici se serveşte ciorbă de burtă şi cappuccino de casă”.
Cum s-o fi întâmplat că am ajuns să mâncăm ca în gară la Făurei? Ceea ce se aşază la un nivel mediu în farfurie acum în ţara lui Păstorel Teodoreanu seamănă suficient de bine cu drumurile, casele noi şi atmosfera de turkish bazar din China. E normal să fie aşa.
Mâncare ca de lagăr de lux, gătită cu zece mâini stângi sau feluri pe care le-ar accepta cu jenă nişte tractorişti beţi. La fel ca şi felul în care se trăieşte viaţa, fără niciun pic de grijă pentru detalii, fără respect faţă de bucurie. Am plătit, mâncăm.
Credeam că doar comuniştii au grijă să dispară savoarea din viaţa supuşilor. Teoretic, capitalismul ar trebui să o readucă înapoi. Dar ce ne facem, că are gust de shaorma?! Am găsit o carte foarte sexy, copertă roz, design minimalist, nicio legătură cu subiectul. Asta înseamnă sexy în ziua de azi.
Titlul e „Dictatura gastronomică”, adică 1501 de feluri de mâncări din 1935. Autorul e Constantin Bacalbaşa, gourmet şi nu gourmand, cel care a rămas cunoscut prin cele patru volume ale lucrării „Bucureştii de altădată”. Dacă ai răbdare să citeşti numai titlurile, nu şi reţetele, te enervezi măcar un pic.
Ce înseamnă varză cu untură de gâscă? Ce înseamnă pătlăgele roşii cu lămâie? Ce este un sitar umplut cu stridii? Nu trebuie să urmăreşti doar ştirile ca să înţelegi cum şi în ce privinţe regresează specia. Asta nu se măsoară în gâşti şi potârnichi, nici în trufe sau păstrugi.
După ce parcurgi pe rapid capitolele şi faci o scurtă recapitulare a meniurilor din restaurantele de acum, poţi să vezi cât de multă