Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a modificat intr-un an opt legi adoptate de Parlament

Publicat in HotNews, joi 10 ianuarie 2008 · ·

Presedintele Romaniei a trimis spre reexaminare, pe parcursul lui 2007, 29 de legi care i-au venit la promulgare. 28 dintre acestea le-a retrimis personal, iar una a fost intoarsa de Nicolae Vacaroiu (initiativa ii apartinea tot lui Basescu - n.a.), in perioada in care a fost presedinte interimar al tarii. Practic, in 2007 s-a inregistrat recordul cererilor de reexaminare, in anii trecuti numarul legilor intoarse la Parlament fiind mult mai mic. Dintre cele 29 de cereri de reexaminare, 18 au trecut prin Parlament, iar celelalte se afla in proceduri. Senatorii si deputatii i-au dat dreptate sefului statului in cazul a opt legi si au respins obiectiile la celelalte zece.

Anul trecut, prima solicitare de reexaminare a venit de la Palatul Cotroceni pe 12 ianuarie. Seful statului a avut obiectii privind o lege care modifica unele reglementari in ceea ce priveste referendumul. Cererea presedintelui nu a avut succes, Parlamentul respingindu-i obiectiile. Pe 6 noiembrie 2007, seful statului a cerut reexaminare si pe o alta lege ce modifica Legea referendumului. La ora actuala, cererea de reexaminare se afla in proceduri parlamentare.

Acest caz al atacarii unor legi diferite, dar care modifica reglementari similare, nu este singular. Tot pe 6 noiembrie, Traian Basescu a cerut reexaminare pentru doua legi care au aprobat ordonante de urgenta in legatura cu euroalegerile. Ambele se afla in proceduri parlamentare, iar deputatul PSD Victor Ponta sustinea ieri ca „deja cererile de reexaminare sint caduce”, deoarece ordonantele nu mai au obiect de activitate.

Cea mai cunoscuta lege pentru care seful statului a cerut reexaminare este „legea berii”, care acorda unele facilitati unor mici producatori. Seful statului a cerut modificarea legii pentru ca - deloc intimplator - unii dintre parlamentarii care au initiat-o au interese in industria berii. Pe

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 33 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°