“Acest mesaj se adresează tuturor persoanelor care mă simpatizează dar nu par dispuse să mă voteze” - scrie Nicuşor Dan, candidatul independent la Primăria Capitalei. Exact cazul meu! Am citit cu multă atenţie textul său dojenitor. Mi-a folosit. Nu-l voi vota cu inima mult mai uşoară!

Dacă exista, ca până acum, un al doilea tur al alegerilor locale, prima ştampilă aş fi pus-o pe preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Nu de dragul persoanei, ci al cauzei cu care se identifică. Protejarea ultimelor vestigii ale “micului Paris” mi se pare mult mai importantă decât problema maidanezilor. Aş fi vrut ca votul meu să transmită acest semnal. Atât. Nu cred în personaje mesianice şi urmăresc scena politică de prea multă vreme ca să mă mai entuziasmeze un discurs antisistem.

Ne place sau nu, politica (dar şi administraţia) este un sport de echipă. Eroii solitari sunt fie ipocriţi, fie condamnaţi la ineficienţă. Amintiţi-vă doar de Toader Paleologu, un alt campion sincer al conservării, devenit simultan ministrul al Culturii şi ciuca miştourilor colegilor de partid. Bunele intenţii nu sunt, din păcate, suficiente. Mulţi nou-veniţi în viaţa publică le abandonează repede, se “adaptează” peisajului. Vezi cazul Daniel Funeriu. Când a intrat în politică, intens contestatul fost ministru al Educaţiei avea un profil cel puţin la fel de promiţător ca al lui Nicuşor Dan. Nici azi nu înţeleg cum un tip atât de inteligent şi de educat a acceptat să recite cea mai ineptă demagogie de partid, să-şi fractureze logica în discursuri de un populism tembel. După cum nu înţeleg nici de ce un candidat care promite un nou “model de civilizaţie” alege să îşi atace adversarii cu cutremurătoarea dezvăluire că principalii favoriţi au participat împreună la un botez. La genul ăsta de retorică m-aş fi aşteptat de la Dan Diaconescu, nu de la noul idol al intelectualităţii subţiri. Dar,