Deputatul PD-L, Mircea Lubanovici, ales în Colegiul SUA-Canada are noi probleme. După ce a fost susţinut pentru alegerea în Parlamentul României de un român acuzat de FBI, acum un nou scandal iese la iveală. Partenerul său de afaceri, Beniamin Lucescu, este acuzat tot de FBI de escrocherie şi fals.
Împreună cu Lucescu, Lubanovici are un ziar, Romanian Times, care apare la Portland (Oregon), dar şi o asociaţie, Romanian American Society, unde deputatul este preşedinte, dar sunt implicaţi şi în afaceri cu produse textile. Lucescu a mai avut probleme cu autorităţile americane de mai multe ori în ultimii ani.
Consilier Ştiinţe Politice şi Istoria Comunismului al ziarului Roman Times este prof. dr. Vladimir Tismăneanu, autorul Raportului în baza căruia preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul. Tismăneanu este de altfel şi membru al Institutului de Studii Populare al PD-L.
TĂTICUL ÎMPRUMUTURILOR
Jurnalistul american de origine română, Dan Leontescu, editor al ziarului Romanian Echo din Portland, ne-a spus că Benjamin "Beny" Lucescu, "tăticul" împrumuturilor pentru case în comunitatea româno-americană din Oregon, a fost "săltat" zilele acestea în cadrul unei anchete derulate de FBI pe parcursul ultimilor 5 ani.
Benjamin Lucian Lucescu din Portland, multimilionar în dolari, este - alături de Joel D. Surprenant şi Michael Duc Han - învinuit oficial de către autorităţile federale americane pentru fraudă şi alte nereguli în procesarea actelor la solicitarea împrumuturilor bancare. Un juriu federal îl acuză pe Beny Lucescu de fals şi escrocherie.
ANCHETA A ÎNCEPUT ÎN 2004
Ancheta FBI s-a derulat în intervalul 2004-2007, la compania de mortgage infiinţată de Beny Lucescu - American Capital Mortgage Corp., ce activa în Gresham, apoi în Portland. "Cazul de la Portland OR de