Terapia ABA dă roade, însă costurile ei sunt imense, pentru bugetul unei familii obişnuite din România

În ziua în care a împlinit un an, mama lui a intrat in spital. După cateva saptamani, când a revenit, a avut surpriza să-şi găsească băieţelul mai distant, dar a pus totul pe seama absenţei ei. Au urmat apoi luni în care comunicarea cu puştiul se făcea tot mai greu. Nu rostea nici un cuvânt, nu avea contact vizual. La doi ani deja semnele de întrebare ale părinţilor erau uriaşe. La 2 ani şi 3 luni (fără o zi), implacabilul diagnostic a fost pus: autism infantil. Era 1 martie şi soarta venise cu un mărţişor întunecat...

Pentru Simona, mama lui Mihnea Dan Chiriac, ziua de 1 martie 2013 avea să fie cea mai tristă din existenţa ei de mamă, care şi-a dorit cu ardoare copilul. După aproape un deceniu, băieţelul dorit venise pe lume, pe 2 noiembrie 2010, dar părea să fie sortit unei tăceri îndelungate. Când n-a vorbit la un an, au pus totul pe seama absenţei mamei de lângă el, timp de două luni, în perioada spitalizării. Când n-a vorbit la 2 ani, deja nu mai voiau să creadă în vorbele liniştitoare ale celor din jur şi-n exemplul etern, cu Blaga, cel "mut ca o lebădă” până la vârsta de 4 ani. La 2 ani şi trei luni, exact a doua zi după diagnostic, au început terapia. O terapie dificilă, tot mai obositoare (de la 2 ore pe zi, s-a ajuns şi la 6 ore pe zi), cu două rânduri de terapeuţi ABA, cu un psihoterapeut coordonator, apoi cu încă unul, pentru că ştiau asta: copilul lor merita orice efort.

Câştigurile terapiei ABA

După prima lună de terapie, Mihnea a învăţat să arate cu degetul (e ştiut că, de cele mai multe ori, acesta este un gest pe care copiii cu autism nu ştiu să-l facă, neînţelegându-i rosturile), după alte câteva luni, a început să îngaime câteva cuvinte simple – de fapt, o înşiruire de silabe care desemnau obiecte