"S-a mâniat Dumnezeu pe noi. Că El avea inimă de aur şi a fost răstignit pe cruce de lemn, iar noi purtăm cruci de aur şi avem inimi de lemn". Acesta era răspunsul la o întrebare pe care

"S-a mâniat Dumnezeu pe noi. Că El avea inimă de aur şi a fost răstignit pe cruce de lemn, iar noi purtăm cruci de aur şi avem inimi de lemn". Acesta era răspunsul la o întrebare pe care şi-o imaginau sute de localnici din satele Clinciu, Kiselet şi Stanca din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi. Se refugiaseră, ieri, încă de la primele ore, pe dealurile din zonă, luând în treacăt câteva lucruri din casele ameninţate de ape. În noaptea de duminică spre luni, primiseră ultimatum: ori se retrăgeau, ori îşi asumau riscul să intre Dunărea peste ei. Apa creştea cu viteză, se umfla în fiecare secundă. "S-a dat alarma la patru dimineaţa. N-am închis un ochi", ne-a povestit nea Mitică, în timp ce mai bătea un cui la "noua sa locuinţă" din folie de plastic. Ore în şir, alături de jandarmi, sătenii au consolidat digul cu saci de nisip. Apoi au fugit, şi-au luat căruţele şi le-au încărcat cu tot ce le-a picat în mână. Dealurile s-au transformat în adevărate tabere pentru sinistraţi, cum singuri se numeau cei care înlocuiseră disperarea cu resemnarea. "N-a venit nimeni cu niciun cort, stăm aici ca animalele", se plângeau oamenii. "Haideţi la noi la conac", a venit imediat invitaţia unui localnic. Montase aragazul, urma patul. Toţi începuseră "construcţiile" cu ţarcuri pentru animale. "Bag şi eu găinile, răţoiul, am şi un viţel, dacă o mai trăi şi vaca". Cam aşa sunau planurile celor ameninţaţi de ape. Plângeau că apele ar putea să le dărâme casele. "Sunt din chirpici, un metru dacă vine apa, s-a terminat", striga care cum apuca. Oameni săraci, care încă nu auziseră de termoficare, se temeau că vor rămâne pe drumuri. Îşi aminteau că este Paştele, doar dacă auzeau "Hristos a Înviat!". "Adevărat