Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, duminică, într-un atentat cu maşină-capcană comis în faţa comisariatului de poliţie din cartierul creştin Bab Tuma al Damascului, a anunţat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.
'Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi numeroase au fost rănite în explozia unei bombe sau a unei maşini-capcană duminică dimineaţa în cartierul Bab Tuma, în faţa comisariatului de poliţie', a afirmat sursa menţionată.
Anterior, organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH) a anunţat că 'o maşină-capcană a explodat duminică dimineaţa în faţa postului de poliţie din cartierul Bab Tuma făcând morţi şi răniţi'.
Bab Tuma, alături de Bab Charqi, este un cartier în mod tradiţional creştin, în Oraşul Vechi. În aceste două cartiere au avut loc, în mai multe rânduri, manifestaţii de susţinere faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.AGERPRES Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, duminică, într-un atentat cu maşină-capcană comis în faţa comisariatului de poliţie din cartierul creştin Bab Tuma al Damascului, a anunţat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.
'Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi numeroase au fost rănite în explozia unei bombe sau a unei maşini-capcană duminică dimineaţa în cartierul Bab Tuma, în faţa comisariatului de poliţie', a afirmat sursa menţionată.
Anterior, organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH) a anunţat că 'o maşină-capcană a explodat duminică dimineaţa în faţa postului de poliţie din cartierul Bab Tuma făcând morţi şi răniţi'.
Bab Tuma, alături de Bab Charqi, este un cartier în mod tradiţional creştin, în Oraşul Vechi. În aceste două cartiere au avut loc, în mai multe rânduri, manifestaţii de susţinere