Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săceanu e nerăbdător să revină pe Ion Oblemenco: ”Sîntem cea mai iubită echipă din România”

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 octombrie 2013 ·

Săceanu e mîndru de formaţia cu ”leul” pe stemă şi visează să joace din nou, acasă, pe ”Centralul” din Bănie în derby-urile cu Steaua şi cu Dinamo.

Golgeterul actual al Ştiinţei, Robert Săceanu, este letal de la punctul cu var. A marcat de trei ori din lovituri de la 11 metri în acest sezon. Mijlocaşul de 30 de ani nu l-a iertat nici pe Albuţ, în minutul 34 al derby-ului cu Bistriţa (1-0), şi a adus victoria echipei sale care a urcat, în premieră, pe primul loc în clasament.

- Robert, ce reprezintă această victorie pentru voi ca grup?

- E un succes mare, de moral, am meritat pe deplin. Ar fi trebuit să înscriem mai multe goluri, la ce ocazii am avut. Oricum, nu vreau să vorbim acum de promovare, n-am bifat nici un sfert din drumul spre Liga 1. Sîntem în grafic, dar mai e mult pînă departe!

- De luni crezi că vă veţi pregăti pe "Ion Oblemenco" din Craiova?

- Noi aşa ne dorim. E casa noastră, cred că vom fi primiţi, înapoi, acolo. Noi am jucat numai în deplasare în acest sezon, chiar şi partidele considerate pe teren propriu. Cu toate acestea, s-a văzut că oamenii vin cu drag la meciuri. Cred că sîntem cea mai iubită echipă din România! Vedeţi ce emulaţie naşte Ştiinţa!

- Ai mai evoluat vreodată pe un gazon precum la Roşiori? Dorel Stoica spunea că de 15 ani n-a mai jucat pe un teren atît de prost.

- Noi le mulţumim celor din Roşiori că ne-au primit la ei în casă, că au venit la meciurile noastre. Pînă la urmă, ne adaptăm la orice gazon. Bine că mingea a fost de Champions League şi a intrat în poarta adversarilor!

- Te aşteptai să ajungeţi atît de sus, într-un timp relativ scurt? Ţinînd cont şi de şicane, şi de faptul că n-aţi fost mereu cu banii la zi.

- Am dovedit că formăm o echipă unită, iar băieţii au caracter. Jucăm cu sufletul pentru Ştiinţa şi pentru fanii ei. Fiecare are dorinţa de a ajunge din nou în elita

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°