Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surkov - vicepremierul care l-a înfruntat pe Putin

Publicat in Adevarul, luni 13 mai 2013 ·

Presa de la Moscova caută explicaţiile reale ale demisiei surprinzătoare, a vicepremierului Vladislav Surkov, cu atât mai mult cu cât unii editorialişti ruşi susţin că plecarea acestuia, din guvernul condus de Dmitri Medvedev, precede demiterea actualului premier. Oficial, politicianul Vladislav Surkov ar fi fost recent implicat într-un conflict verbal, cu anchetatori federali, în legătură cu un presupus caz de corupţie, identificat la Skolkovo. Un proiect drag lui Surkov. Ce este Skolkovo? Varianta rusă pentru Silicon Valley. O iniţiativă preţuită de premierul Dmitri Medvedev. Pentru a mima corectitudinea politică, printr-un comunicat difuzat presei, administraţia prezidenţială rusă susţine că potrivitpunctului D, din articolul 83, din Constituţia rusă, Vladislav Surkov Iurievici a fost eliberat din funcţia de viceprim-ministru, la cererea sa. Rezon! Prevederea constituţională invocată stipulând totuşi că, la recomandarea premierului, şeful statului numeşte şi eliberează, din funcţii, locţiitorii celui ce conduce guvernul. Teama ca presa să nu tragă alte concluzii a fost destul de vizibilă, dacă până şi calmul purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a fost trimis în spaţiul public, pentru a preciza că - şi urmează ciudăţenia - Vladislav Surkov şi-ar fi scris demisia... luna trecută. În logica lui Peskov, preşedintele a fost practic obligat să semneze demisia, pentru a facilita aplicarea decretelor prezidenţiale din luna mai. Ceaţă densă! Dând la o parte perdelele de fum prezidenţiale aflăm şi adevărul, cel ascuns cu atâta grijă. Cu o zi înainte de anunţarea publică a demisiei lui Surkov, Putin nu doar că a luat parte la şedinţa executivului rus, dar a şi tunat şi fulgerat, nemulţumit de ceea ce el considera a fi neputinţa tuturor miniştrilor, de a aplica, întocmai şi la timp, ordinele sale. Spre uluirea generală, Vladislav Surkov, aflat de reg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°