Mike Godoroja şi Mircea Vintilă vor încânta publicul buzoian, într-un spectacol care va avea loc, miercuri, la Casa de Cultură a Tineretului, în cinstea formaţiei buzoiene Demos, care împlineşte 30 de ani de la prima apariţie publică.
Cu două zile înaintea sărbătorii Crăciunului, Fundaţia pentru Tineret Buzău, în colaborare cu Tess Club Internaţional şi Clubul Rotary Buzău, organizează un concert extraordinar de jazz şi blues. Invitaţi să cânte şi, în acelaşi timp, să încânte publicul buzoian cu melodiile lor sunt artiştii Mircea Vintilă, Mike Godoroja, Alexandra Ungureanu şi, bineînţeles, formaţia buzoiană Demos, trupă al cărei solist vocal este Toni Şeicărescu, fostul component al formaţiei Direcţia 5.
Evenimentul artistic va avea loc pe data de 23 decembrie, cu începere de la ora 20.00, la Casa de cultură a Tineretului, vizavi de Sala Sporturilor.
Mircea Vintilă este, de departe, cea mai cunoscută figură dintre artiştii care vor evolua în concert la Buzău. Alexandra Ungureanu, cunoscută mai ales datorită colaborării cu formaţia Crush, este considerată una dintre cele mai bune voci din muzica uşoară românească. De altfel, talentul său a fost răsplătit cu numeroase premii la festivalurile din ţară.
Muzicianul Mike Godoroja, pe lângă succesele realizate în urma colaborării cu trupa Blue Spirit, este cunoscut şi ca realizator al unei emisiuni tv de blues şi jazz, difuzată pe TVR 1.