Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Provizioanele mai mici dublează profitul SocGen

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 noiembrie 2010 ·

Profitul Société Générale, a doua bancă din Franţa după mărime, s-a dublat în trimestru trei, ajungând la 896 de milioane de euro, scrie Bloomberg.

Directorul executiv Frederic Oudea a declarat că este convins că banca va atinge ţinta de profit anual de 6 miliarde de euro propusă pentru a fi atinsă până în 2012.

Profitul Société Générale, prezentă pe piaţa din România prin intermediul BRD-SocGen, a urcat ca urmare a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante, până la nivelul de 918 mil. euro, în scădere cu 39% faţă de anul trecut.

În primele nouă luni, banca franceză a raportat un profit de 3,04 miliarde de euro, nivel care depăşeşte estimările pentru întregul an.

Société Générale încearcă să reducă pierderile generate de activele riscante din portofoliul său, evaluate la 34,8 mld. euro. Oficialii băncii se aşteaptă ca aceste pierderi să atingă 700 mil. euro până la finalul anului, datorită operaţiunilor de writedown (reducere a valorii contabile a activelor) şi provizioanelor evaluate la 198 mil. euro pentru ultimul trimestru.

În primele trei trimestre, operaţiunile de writedown şi provizioanele au totalizat 461 de milioane de euro, pierderile asociate crizei financiare depăşind astfel 11 miliarde de euro.

În Franţa, Société Générale a înregistrat un profit de 340 de milioane de euro, cu 15% mai mare decât în anul precedent, iar veniturile generate de asigurări şi de serviciile financiare au crescut de la 10 mil. euro în 2009 până la 87 mil. euro în acest an.

De asemenea, veniturile generate de reţeaua internaţională de unităţi bancare a Société Générale au crescut cu 33%, până la 149 de milioane de euro, în mare parte datorită accelerării operaţiunilor de creditare din Rusia şi Cehia.

Profitul Société Générale, a doua bancă din Franţa după mărime, s-a dub

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°