Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate dintre pădurarii gălăţeni au ajuns patroni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

Mulţi dintre pădurarii din judeţul Galaţi şi-au deschis afaceri proprii pentru a supravieţui. Direcţia Silvică Galaţi nu îi poate împiedica pe pădurari să devină independenţi financiar, întrucât salariile acestora sunt de mizerie.

Situaţie tragicomică în silvicultură.

Pădurarii au fost nevoiţi să se „privatizeze" pentru a putea duce o viaţă decentă. Şi asta pentru că venitul unui reprezentant al Direcţiei Silvice Galaţi nu depăşeşte salariul minim pe economie.

De parcă nu ar fi fost de ajuns, se ajunge şi la situaţia aberantă ca nici măcar cele câteva sute de lei să nu le mai încaseze deoarece toate furturile din zonele forestiere pe care le au sub pază le sunt imputate pădurarilor.

„Gestiunea pădurarilor este permanent deschisă. Asta înseamnă că ei dau socoteală pentru fiecare tăiere nejustificată de copaci", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Galaţi, Gheorghe Luca.

În această situaţie, pădurarii aveau de ales între a pleca sau a-şi continua munca, dar să facă şi altceva pentru a supravieţui. În mod paradoxal, majoritatea pădurarilor au preferat să rămână şi să îşi încerce norocul în afaceri.

S-a ajuns astfel în situaţia ca, în prezent, peste jumătate dintre pădurarii angajaţi de Direcţia Silvică Galaţi să aibă mici afaceri în agricultură, datorită cărora nu îşi mai fac griji pentru ziua de mâine.

S-au reprofilat pe agricultură

Întrebarea care se pune este ce gen de afaceri pot face pădurarii?

Nimic spectaculos, dar suficient de bănos pentru a putea trăi civilizat. Cea mai mare parte dintre aceştia şi-au deschis sere şi solarii sau au livezi iar legumele şi fructele sunt valorificate ulterior.

Direcţia Silvică Galaţi cunoaşte situaţia şi o tolerează pentru că altfel se poate trezi peste noapte fără zeci de angajaţi. Angajarea altor pădurari nu reprezintă o problemă, ci faptul că aceşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 25 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 16 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 25 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°