Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: PORTRET / Costin Toronilă, un artist pasionat de sporturi extreme

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Tânărul doreşte să obţină performanţe în skateboard şi îşi asumă riscul unor accidente care l-ar putea imobiliza. Profil

Născut. 19 octombrie 1989, Piatra Neamţ.

Educaţie. Universitatea de Vest, Arte şi design, anul I.

Experienţă. 4 ani de skateboard.

Familie. Mai are un frate

Toronilă era un adolescent când a decis să îşi petreacă majoritatea timpului dedicându-se sporturilor extreme. „Acum patru ani am început să practic sportul datorită unui foarte bun prieten de-al meu din Bucureşti care era deja iniţiat în acest sport”, a povestit tânărul. Piatra Neamţ este oraşul unde a locuit până la vârsta de 16 ani şi tot acolo a cunoscut adevărata pasiune pentru impresionantul hobby.

Dragostea pentru sporturile extreme, talentul şi dorinţa de reuşită sunt ingredientele ce compun reţeta pentru atingerea unor noi performanţe visate încă din copilărie. „Skate-ul este un sport pe care majoritatea băieţilor îl practică deoarece îţi oferă senzaţii tari, te face să te simţi mai diferit faţă de ceilalţi”, povesteşte Costin. Popularitatea skateboardingului a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri, presupune mult efort, iar în ceea ce priveşte posibilele accidentări, acest sport rămâne mult mai sigur decât fotbalul american, hochei-ul, luptele sau alte sporturi.

Părinţi speriaţi

Uneori, în ciuda tuturor eforturilor şi timpului acordat, rezultatele nu sunt cele aşteptate, ci dimpotrivă, apar accidente care duc la încheierea practicării acestui sport. Acesta fiind motivul pentru care părinţii tânărului nu au fost de acord cu pasiunea pentru „mersul pe placă”. Din cauza riscurilor la care se expunea Costin, le era frică de eventualele urmări. „Personal consider acest sport ca o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 19 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°