Panteonul maiaş, descifrat de arheologi în picturile, codexurile şi sculpturile descoperite în America Centrală, este format din zei cu amestec de trăsături umane şi animale. Maiaşii considerau că Universul are trei mari planuri: cerul, pământul şi lumea subterană.
Panteonul maiaş, descifrat de arheologi în picturile, codexurile şi sculpturile descoperite în America Centrală, este format din zei cu amestec de trăsături umane şi animale. Maiaşii considerau că Universul are trei mari planuri: cerul, pământul şi lumea subterană. Fiecare din planuri avea propriii zei. Acesţia erau hrăniţi cu sângele animalelor şi oamenilor sacrificaţi. Noi studii, efectuate în domeniul religiei maiaşe, au ajuns la concluzia că majoritatea celor sacrificaţi erau băieţi şi nu fete, aşa cum se credea până acum, se arată într-un material Reuters. Preoţii maiaşi din Chichen Itza, din Peninsula Yucatan, sacrificau copii pentru a primi ploi şi câmpuri fertile din partea zeilor. Aceştia erau aruncaţi în caverne sacre, pline cu apă, numite “cenotes”. Aceleaşi caverne erau surse de apă pentru localnici şi erau considerate porţi către lumea subterană. Arheologul Guillermo de Anda, de la Universitatea din Yucatan, a recuperat, în timpul scufundărilor după rămăşiţe şi bijuterii mayaşe, oasele a 127 de schelete descoperite la baza uneia din cavernele sacre din Chichen Itza. După studierea lor, a ajuns la concluzia că 80% din ele erau de sex masculin şi aparţineau unor copii cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani. Ceilalţi 20% erau, în general, bărbaţi adulţi. “Se credea că zeii preferau lucrurile mici, în special zeul ploii, care avea patru ajutoare reprezentate sub forma unor pitici. De aceea erau copiii aleşi, pentru a comunica direct cu Chaac, zeul ploii”, a declarat Guillermo de Anda. Arheologii credeau că femeile erau cele sacrificate, din cauza faptului că rămăşiţele femeilor d