Cu promptitudinea cu care ne-a obisnuit, Partidul Democrat a anuntat public, intr-un moment in care victoria jandarmilor in "batalia de la Stoenesti" era singurul obiect de discutie, ca va propune, pentru asigurarea pacii sociale, amnistierea minerilor care au participat la mineriada din ianuarie. Propunerea democratilor, materializata deja intr-un proiect de lege depus la Senat, a primit destule semnale favorabile din lumea politica. Argumentatia sustinatorilor proiectului - printre care se afla si ministrul de Interne, Constantin Dudu Ionescu, cel care a provocat deja valuri cerind amnistierea militarilor care au participat la evenimentele singeroase din decembrie 1989 - este destul de simpla. Ei spun ca minerii au fost manipulati de liderii de sindicat, care au profitat de mizeria materiala a ortacilor pentru a-i atrage intr-o aventura straina de ei. Responsabilitatea este deci a liderilor care au incitat multimea si au organizat violentul mars spre Bucuresti si nu a plebeului, parte a multimii care a atacat barajele de jandarmi. Din punct de vedere juridic este greu de operat cu un asemenea argument. Nu se poate ca o vina care se stabileste individual sa fie suspendata prin participarea individului la o multime. Principial, ar fi cu totul periculos sa fie legitimata iresponsabilitatea morala a unei multimi violente si impunitatea participantului la actiunea unei astfel de multimi. Ar fi un indemn indirect ca un cetatean sa caute sa-si rezolve problemele prin intermediul unor corporatii care isi pot permite sa foloseasca mijloace nelegale de actiune. Apoi, din punct de vedere etic, viziunea partizanilor amnistiei este scandaloasa. In viziunea lor, minerul este considerat un obiect manipulabil, depersonalizat prin includerea intr-o structura corporativa de felul Ligii sindicatelor miniere si lipsit de vointa proprie si deci de responsabilitate. Si totusi, politic v