Recesiunea a strâns cureaua pieţarilor din Obor. „Patronii” de vechituri au început să schimbe tactica: acolo unde banii sunt tot mai scumpi la vedere, bonurile de masă sunt cel mai bun mijloc de plată a trocului. Aceştia dau chiar şi rest, în funcţie de cât de mult cumperi.

Piaţa Obor, plină de haine second-hand, prosperă în chinurile recesiunii, indiferent de vânt sau ploaie. Oferte la „preţuri de criză”, hărmălaie, noroi şi mai ales tradiţionalul miros de piaţă românească, toate acestea caracterizează piaţa Obor. Sute de arădeni fac rondul de dimineaţă, duminică de duminică, în vechiul talcioc arădean, în căutarea chilipirurilor.

Ştiu că indiferent de banii cu care pornesc de acasă, piaţa Obor este singurul loc unde spiritul comerţului este la el acasă. Cum criza îşi face de cap cu mai toţi arădenii, mofturile şi pretenţiile devin mai modeste. Dovadă o fac duduile scoase din vitrină, care îşi fac apariţia în fiecare duminică, fie pentru a-şi înnoi garderoba, fie pentru a afla ce mai e „nou”. De la biblioteci întregi scoase la vânzare, vechituri şi tone întregi de haine, până la animale, arginţii ţiganilor fac legea. Toţi negociază.

Până şi ungurul care-şi vinde gulaşul la patru lei (preţ de criză) ştie că negocierea e mama comerţului. Hainele se vând fie la kilogram, fie la bucată, în funcţie de preferinţe. „Sacouri pentru domni la 30 de lei, două la 50 de lei”, se aude la o masă. Dau iama să văd oferta, deşi nu sunt adeptul hainelor second-hand, dar fac stânga-împrejur înainte de a mă apropia de masă. Am găsit două bluze care m-ar interesa. Negociem pentru a nu fi nici unul dintre noi în pierdere şi mă aleg cu două bluze „noi” la 15 lei. Curat chilipir. Încerc să aflu cum se împacă frigul cu criza în dimineaţa de duminică.

„Nimeni nu va da faliment vreodată aici. Recunosc că sunt perioade şi perioade, dar atâta vre