Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dozele de vaccin pandemic pentru România, departe de a fi achiziţionate

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

România are şanse mici să achiziţioneze dozele de vaccin pandemic de care are nevoie urgent pentru a interveni în focarele din Iaşi şi Bucureşti, pentru că a fost "arvunit din vară de către toţi cei care au dorit să şi-l cumpere,e foarte greu să-l găsim", a declarat dr. Streinu Cercel.

"Să ne aşteptăm că avem un Dumnezeu pe pământ şi că ăsta mai ţine şi cu noi, luăm măsuri concrete, închidem focarele, acolo unde ele izbucnesc, încercăm să limităm răspândirea virusului. Ieri a fost discutată inclusiv măsura privind limitarea măsurilor publice, inclusiv mersul la teatru, cinematografe, nu este cazul deocamdată, situaţia este sub control din punct de vedere al contacţilor, dar astea se cheamă bariere epidemiologice. Asta facem, există un plan creionat încă din 2006, în cursul acestui an el a fost definitivat, fiecare minister ştie ce are de făcut în acest sens", explică Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"Nu ştiu de câţi bani avem nevoie pentru cele un milion de doze de vaccinuri, pentru că nu am primit încă nicio ofertă. Am cerut HG şi în funcţie de ce oferte vom primi, vom stabili şi suma. Nu ştiu dacă vom avea acces la acest vaccin, el, dar sperăm să avem o şansă", spune Adrian Streinu Cercel pentru NewsIn.

Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino este făcut, fiind vorba de peste un milion de doze, dar care nu pot fi folosite, pentru că testele se vor definitiva de-abia la sfârşitul lunii noiembrie. "Avem două focare importante, în Iaşi şi Bucureşti, unde singura modalitate eficientă de intervenţie este prin vaccinare. Motiv pentru care, în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului de Gripă, am luat decizia de a găsi o modalitate prin care, dacă vom găsi un milion de doze de vaccin pe piaţa externă, să le achiziţionăm, pentru a putea ţine sub control aceste focare. Ele sunt făcute, dar nu pot fi folosite, dar nu am testele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 36 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°