Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania „Medicii cu care Slobozia se mândreşte“ a ajuns la final. Cine crezi că este pe locul 1?

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie, site-ul slobozia.adevarul.ro a găzduit campania „Doctorii cu care Slobozia se mândreşte“, în cadrul căreia cititorii au votat medicii pe care-i apreciază. Campania „Adevărul“ a ajuns la final.

Miercuri, 16 noiembrie, vă vom prezenta povestea celui mai apreciat medic din Slobozia, aşa cum a fost el desemnat de cititori, pe baza unei liste întocmite la recomandarea unui juriu de specialitate şi a propunerilor redacţiei.

Timp de o săptămână „Adevărul“ v-a prezentat poveştile celor mai iubiţi medici. Locul 5 a fost ocupat de dr. Nina Precup- Vâlcea, medic pediatru la Spitalul Judeţean Slobozia. Dorinţa de a alina suferinţa copiilor a fost motivul pentru care a îmbrăţişat această meserie. Click AICI pentru a-i afla povestea!

Pe locul 4 s-a dr. Mirela Nițu, medic specialist în cadrul Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean Slobozia. A hotărât să devină medic în momentul în care un copil a fost la un pas sa se înece sub ochii săi. ClickAICI pentru a citi despre medicul Mirela Nițu.

Locul 3 i-a revenit doctorului Vladimir Turcuman, chirurg specialist în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Deși este născut în Basarabia, reputatul chirurg se consideră un om al Bărăganului, loc unde s-a stabilit în urmă cu aproape 20 de ani, și-a întemeiat o familie și unde profesează cu success. Click AICI pentru detalii!

Ocupantul locului 2 este ocupat de chirurgul Vasile Olaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Este singurul chirurg pediatru din întreg județul Ialomița și a învățat să salveze vieți de la regretatul profesor Alexandru Pesamosca. Află-i povestea!

Miercuri vom publica povestea medicului care ocupă locul I, aşa cum a fost votat în cadrul campaniei „Doctorii cu care Slobozia se mândreşte“. Spuneţi cine credeţi că a câştigat campania iar cele mai interesante pă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 35 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°