Mama lui Gabriel a murit când el s-a născut. Să-i arătam că nu este singur şi să-l ajutăm să se facă bine!
La naşterea sa, ochii mamei s-au închis pentru totdeauna. Fără ca măcar să-i vadă chipul sau să îi atingă cu buzele supte de viaţă obrazul vineţiu al copilului. A murit, după ce s-a chinuit să aducă pe lume, pe cale naturală, un băieţel de 4.300 kg, în timp ce asistentele sunau de zor medicul aflat la petrecere de Sfânta Maria. Gabriel Marian s-a născut pe 8 august. Acum 6 ani, într-o zi sfântă, binecuvântată de Dumnezeu. La naştere a primit nota 0. Nu respira, nu se mişca. După clipe lungi de resuscitare, inima baiatului a început să bată. Lipsa oxigenului a făcut însă, ca viaţa băiatului să nu mai fie niciodată normală. Iar diagnosticul medicilor să fie extrem de dur: paralizie cerebrală. Tatăl, speriat, şocat de moartea soţiei şi-a luat lumea în cap, uitând că are doi copii de crescut. A plecat în străinătate, lăsând în urmă un nou născut şi o fetiţă de 5 ani, Mihaela Andreea, care îl aştepta acasă.
Să ducă crucea a rămas bunica copiilor. Pe ea a văzut Gabriel atunci când a deschis ochii, ei îi recunoaşte vocea, ei îi zâmbeşte, când femeia îl ia în braţe şi-l alintă. Gabriel nu vorbeşte. Mănâncă doar pasat. Nu merge. Nu stă în fund. Are cinci ani, dar este asemenea unui copil de 6 luni. Cele câteva sunete pe care le scoate îi dau de ştire bunicii dacă băiatul îşi doreşte ceva. Femeia a înţeles de ceva vreme că va mai dura până o să-i audă glasul copilui. Nu ştie dacă înţelege tot ce-i spune, dar, cu toate astea, continuă mereu să-i vorbească, să-i povestească sau să-i explice ce se întâmplă cu lumea în care trăieşte. La fel face şi cu sora lui de 11 ani, elevă în clasa a IV. Ea îi ştie buncii toate necazurile, toate supărările şi-i vede zilnic efortul pe care îl face ca să îi poată creşte. ”A trebuit să renunţ la serviciu, lucram la recepţie
