Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incompetența primarului din Brad, Florin Cazacu “mascată” prin greva foamei

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Forma extremă de protest a primarului municipiului Brad, care a intrat în greva foamei motivând că Guvernul nu-i alocă bani pentru a rezolva problema încălzirii în orașul pe care îl păstorește se dovedește a fi lipistă de temei.

Practic, dacă ar fi dorit, primarul Cazacu putea rezolva cu ușurință problema agentului termic în municipiul Brad astfel încât cei aproximativ 10.000 de locuitori să nu sufere de frig în această iarnă. Soluția i-a fost oferită de reprezentanții ministerului Administrației și Internelor care, printr-o adresă expediată în luna iulie a acestui an îi solicită primarului Cazacu, să încheie un contract de depozitare a cantității de 4.000 de tone de păcură cu societatea Electrocentrale Mintia. În acest fel, Guvernul ar fi dispus eliberarea acestei cantități din rezerva se stat. “Rezolvarea este extrem de simplă. Administraţia locală trebuie să facă doar două cereri pentru a obţine păcura necesară ieşirii din această iarnă de la Rezervele Statului. Din păcate primarul nu a făcut altceva decât să ceară bani, iar Ministerul i-a oferit un milon de lei din cele cinci necesare subvenționării gigacaloriei”, a spus prefectul județului Hunedoara, Attila Deszi.

Directorul Electrocentrale Mintia, Tiberiu Borca susține că depozitatea celor 4.000 de tone de păcură în rezervoalele societății ar fi fost posibilă fără nicio problemă. “Existau doar niște acte de natură juridică care trebuiau încheiate”, a spus Borca.

Răspunsul primarului Cazacu legat de soluția oferită de Guvern este halucinant. “„Cantitatea de păcură de la Rezerva de Stat este sub formă de împrumut. Rambursarea acestuia implică şi plata unor dobânzi şi nu este nicidecum o soluţie. E doar una de moment, care te mai poate împinge până în luna august. E ca un măr otrăvit”, susține Cazacu acre se arată hotărât să contiune greva foamei.

Decât soluții mai bine greva foamei @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°