Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul a urcat spre 4,61 lei/euro, într-o piaţă apatică

Publicat in Gandul, joi 2 august 2012 ·

Cererea comercială de euro continuă să pună presiune pe cotaţiile monedei naţionale, care au urcat aproape de 4,61 lei/euro după prima oră de tranacţionare de joi, însă volume de valută tranzacţionată au fost foarte reduse, potrivit dealerilor.

În debut, euro era cotat la 4,6120 - 4,6140 lei, cu circa un ban peste nivelul de miercuri seară, de 4,5900 - 4,6040 lei/euro.

După prima oră de transfer schimburile se perfectau la 4,6070 - 4,6090 lei/euro, iar volumele erau reduse, potrivit dealerilor.

Referinţa BNR pentru euro a crescut miercuri cu 1,91 bani, la 4,5885 lei/euro, iar rata de schimb oficială pentru dolar a urcat cu 0,43 bani, la 3,7285 lei/dolar.

În sesiunea precedentă, referinţele s-au plasat la 4,5694 lei/euro, respectiv 3,7242 lei/dolar.

Leul s-a depreciat miercuri şi în faţa francului, iar cursul a urcat cu 1,7 bani, de la 3,8040 lei/franc la 3,8210 lei/franc.

Moneda naţională s-a apreciat puternic luni, după ce primele date de la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au arătat că nu se va îndeplini cvorumul de 50% plus unu. Cei mai mulţi jucători străini au ales să-şi închidă din poziţii, însă dealerii nu au exclus şi o prezenţă discretă a BNR.

Ulterior, în şedinţele de marţi şi miercuri, cererea comercială de euro a întors cotaţiile pe creştere.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au rămas în intervalul 4,75 - 5,25%.

Cererea comercială de euro continuă să pună presiune pe cotaţiile monedei naţionale, care au urcat aproape de 4,61 lei/euro după prima oră de tranacţionare de joi, însă volume de valută tranzacţionată au fost foarte reduse, potrivit dealerilor.

În debut, euro era cotat la 4,6120 - 4,6140 lei, cu circa un ban peste nivelul de miercuri seară, de 4,5900 - 4,6040 lei/euro.

După prima oră de transfer schimburile se perfe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 33 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 51 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 24 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°