O echipă de foşti piloţi şi ingineri din Craiova lucrează la replica primului model de avion cu reacţie din lume. În timp ce craiovenii meşteresc la o aeronavă după schiţele modificate în 1965 de savantul român, un pensionar din satul lui Coandă visează la reconstrucţia avionului cu reacţie după modelul original.
Cu iniţiatorul proiectului, comandorul Mitică Mirea (63 de ani), ne dăm întâlnim la intrarea în sediul fostei Întreprinderi Mecanice de Material Rulant Craiova, unde de peste cinci decenii se repară locomotive.
VEZI GALERIE FOTO CU RECONSTRUCŢIA AVIONULUI
Fost pilot cu mii de ore de zbor la activ, nea Mitică îşi petrece o bună parte din zi într-unul din atelierele actualei companii. „Noroc că ne-au pus domnii la dispoziţie un atelier, că altfel nu aveam unde să construim avionul. Nici sediu la asociaţie nu avem“, spune comandorul, preşedinte de ONG, în drum spre hala unde se construieşte avionul.
Avionul este construit în proporţie de 40 la sută
Echipă din şapte oameni
O parte din imensul atelier comunist este rezervată Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA) Craiova. În mijlocul încăperii, în faţa unui aparat de zbor modern, zace o bucată de fier pe care comandorul ne-o prezintă drept replica avionului lui Coandă. „Momentan, proiectul este la stadiul de 40, chiar 45 la sută. Se lucrează destul de greu, pentru că nu stăm foarte bine cu banii“, ne explică Mirea.
Toţi cei şapte membri ai ARPIA implicaţi în proiect sunt foşti aviatori sau ingineri cu aceeaşi pasiune: zborul. „Munca propriu-zisă o fac cinci oameni. Eu şi domnul comandor suntem mai mult cu indicaţiile. Eu sunt, de fapt, cel care conduce tot proiectul“, ne explică pensionarul Ilie Dumitrescu (80 de ani), într-un moment de neatenţie al comandorului Mirea. În calitate de şef al Bazei de Reparaţii a uzinei Avioane Craiova, Du