Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăstunul, un autoturism de mic litraj

Publicat in Jurnalul, joi 15 ianuarie 2009 · ·

În 1989, Dacia 500 "Lăstun", primul automobil de mic litraj "sută la sută" românesc, se fabrica cu avânt revoluţionar la fabrica Tehnometal, devenită Uzina de Autoturisme Timişoara. Visul maşinii populare, transformat în directivă de Nicolae Ceauşescu, prinsese aripi. Către Bucureşti se trimiteau rapoarte cu cifre impresionante, atât în ceea ce priveşte numărul de Lăstunuri fabricate, cât şi îmbunătăţirile continue care se aduceau modelului.

În realitate însă, proiectul era un eşec – până la sfârşitul anului 1989 s-au vândut puţin peste 500 de ma­şinuţe – şi, totodată, cel mai cumplit coşmar al constructorilor auto din Ti­mişoara. Nicolae Ceauşescu îi ame­ninţase de mai multe ori cu puşcăria, în cazul în care proiectul ar fi eşuat. De altfel, coordonatorul producţiei din Timişoara, inginerul-şef Waldemar Zavadzky, a fugit în Germania înainte de 1988.

Proiectul maşinii de mic litraj a în­ceput în anul 1980. Era o vreme în care economia devenise cuvântul de ordine al societăţii româneşti. Elevii colectau fier vechi, maculatură, sticle şi borcane, pensionarii predau până şi ambalajul pastei de dinţi sau tubul gol de la deodorantul Mozaic. Nu se mai produceau aeroterme, pentru ca oamenii să nu mai consume curent electric. Iar regimul comunist, în frunte cu primul fiu al ţării, se declara preocupat de "grija faţă de om" şi de "asigurarea bunăstării materiale a întregului popor".

Şi cum autoturismul a fost întotdeauna un simbol al bunăstării, Ceau­şescu s-a gândit să-i dăruiască poporului său unul. Econom, "pentru tot poporul", făcut din materiale foarte ieftine – cârpă, lemn şi fibră de sticlă – şi cu un consum mic de benzină.

"Mai multe fabrici din ţară au făcut diverse proiecte pentru maşina de mic litraj. Noi am tăiat o Dacie 1300 break în două, după care am sudat spa­tele de puntea din faţă. Primele ma­şini s-au făc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 23 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 50 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tricourile purtate de vedetele fotbalului la meciul de adio al Generaţiei de Aur, scoase la licitaţie. Componenţele celor două echipe

News.ro acum o ora
Tricourile purtate de jucători la meciul de adio al Generaţiei de Aur, sâmbătă, pe Arena Naţională din Bucureşti, vor fi vândute la licitaţie. Se vor vinde toate tricourile jucătorilor celor două echipe, dar şi cel al antrenorului World Stars. Pe ob

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°