Guvernatorul regiunii italiene Abruzzo şi mai mulţi consilieri regionali au fost arestaţi, ieri, la Pescara, în cadrul unui dosar de corupţie în sistemul public de sănătate, relatează AP. Guvernatorul Del Turco este acuzat de corupţie, asociere infracţională şi extorcare. Sumele obţinute fraudulos de Del Turco se ridică la peste şase milioane de euro. El se numără printre cele şase persoane arestate sau consemnate la domiciliu, între care şi consilierul regional pentru Sănătate, Bernardo Mazzocca, şi secretarul general al guvernoratului regional, Lamberto Quarta.
Aproximativ 35 de persoane sunt cercetate în cadrul anchetei, în principal pentru corupţie, fraudă şi spălare de bani. Ottaviano del Turco s-a făcut remarcat mai întâi ca lider sindical. Intrat în politică în urmă cu un deceniu ca socialist, Del Turco a fost ministru de Finanţe în perioada 2000-2001, în guvernul de stânga condus de Giuliano Amato, şi preşedinte al comisiei parlamentare antimafia. În prezent, este membru al Partidului Democrat. (A.M.M.)
Guvernatorul regiunii italiene Abruzzo şi mai mulţi consilieri regionali au fost arestaţi, ieri, la Pescara, în cadrul unui dosar de corupţie în sistemul public de sănătate, relatează AP. Guvernatorul Del Turco este acuzat de corupţie, asociere infracţională şi extorcare. Sumele obţinute fraudulos de Del Turco se ridică la peste şase milioane de euro. El se numără printre cele şase persoane arestate sau consemnate la domiciliu, între care şi consilierul regional pentru Sănătate, Bernardo Mazzocca, şi secretarul general al guvernoratului regional, Lamberto Quarta.
Aproximativ 35 de persoane sunt cercetate în cadrul anchetei, în principal pentru corupţie, fraudă şi spălare de bani. Ottaviano del Turco s-a făcut remarcat mai întâi ca lider sindical. Intrat în politică în urmă cu un deceniu ca socialist, Del Turco a fost ministru de Finanţe în