Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rețeaua Regina Maria a inaugurat un campus medical la Brașov

Publicat in Capital, vineri 11 martie 2011 ·

Lanțul de clinici și spitale private Regina Maria a inaugurat Campusul Medical Braşov, realizat în urma unei investiții de 4,2 milioane de euro.

Unitatea oferă servicii spitaliceşti de obstetrică – ginecologie, policlinică, staţionar de pediatrie, imagistică şi laborator, include 19 cabinete şi 26 de rezerve și se întinde pe o suprafaţă construită de 3.000 mp. Unitatea beneficiază de expertiza a 65 de medici.

Campusul Medical Braşov este dezvoltat în parteneriat cu Teo Health, care administrează în aceeaşi locaţie Spitalul Sfântul Constantin (cinci secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi totalizând 73 de paturi). Spitalul de obstetrică – ginecologie Regina Maria respectă standardele maternităţii pe care compania o deține în Bucureşti şi are o capacitate de 51 de paturi. Divizia Laboratoare Clinice Braşov face parte din reţeaua proprie de laboratoare a reţelei private de sănătate, care oferă 4.500 de tipuri de investigaţii şi analize speciale pentru diagnostic avansat pentru peste 600 de pacienţi zilnic.

„Obiectivul rețelei private de sănătate Regina Maria este de a creşte încrederea românilor în serviciile medicale private și de a ridica standardele acestei piețe,” a declarat Fady Chreih, director executiv. „Tocmai de aceea, Campusul Medical Braşov oferă servicii complexe, tehnologie medicală avansată şi medici foarte buni, toate într-o singură locaţie. Credem că această soluţie este un prim pas important în oferirea de servicii medicale de calitate în zonă”, a adăugat Fady Chreih

Specialităţile oferite de Campusul Medical Braşov sunt: maternitate, staţionar de pediatrie şi servicii de policlinică precum: alergologie, bronhoscopie, cardiologie, colonoscopie, electroencefalografie, endocrinologie, ecografie, endoscopie, dermatologie, hematologie, gastroenterologie, mamografie, medicina generală, medi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 58 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 34 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 21 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°