Dupa Silviu Brucan, "profetul" trecutului de la PRO TV, victoria PDSR la alegerile din 2000 este un lucru cert. In opinia sa, dincolo de rezultatele ultimelor sondaje care indica ascensiunea puternica a fostului partid de guvernamint, "profetia" sa se sprijina pe o "lege obiectiva". In toate tarile foste socialiste, partidele sau coalitiile de dreapta care au realizat reforma au pierdut alegerile ulterioare in favoarea stingii. "Profetia" lui Brucan pare sa fie impartasita, cu entuziasm, cu regret sau blazare, de mai toata lumea. Spectrul "restauratiei" pedeseriste e deja un bun public. Din punct de vedere psihologic, aceasta imagine asupra viitorului convine de minune PDSR-ului. Cel putin pentru o vreme, o masa critica a populatiei, necesara adversarilor PDSR pentru a schimba actuala situatie, va ramine victima blazarii, anesteziei si fatalismului. Pe acest fond, deci deloc intimplator, apare ideea, lansata public de catre Radu Vasile, de izolare a PDSR pe scena politica. Ideea nu e deloc noua. Fara a fi formulata explicit, ea a fost pusa cu succes in aplicare in anul electoral 1996, cind PDSR s-a trezit fara nici un aliat cit de cit semnificativ in plina campanie electorala si, mai apoi, intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale. Ca si acum, si atunci sondajele de opinie dadeau drept cistigator partidul lui Ion Iliescu. Ca si acum, si atunci exista un anumit sentiment de neputinta, o anumita blazare in fata unei presupuse invincibilitati a PDSR. Asemanarile se opresc, insa, aici. In 1996, PDSR se afla la putere de patru ani, Ion Iliescu, de aproape sapte ani, iar situatia economica a Romaniei nu dadea nici un semn de revigorare. Dimpotriva. Tactica izolarii era perfect compatibila unei strategii de cistigare a puterii. Izolarea unui partid aflat la putere are cu totul alte justificari decit a unuia aflat in opozitie. Ea vizeaza in primul rind -