Multe cauze instrumentate de procurorii anticorupţie pe numele unor persoane publice au eşuat lamentabil în instanţe. Motivul: modul în care acuzarea a adunat probele pare desprins din filmele SF. Sursa: Mediafax

Spectacole transmise în direct de televiziuni cu „mascaţi”, dube ale poliţiei, politicieni, magistraţi şi oameni de afaceri plimbaţi în cătuşe între deja celebrul sediu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de pe Bulvardul Ştirbei din Capitală şi instanţe. Toate au captat, de-a lungul timpului atenţia opiniei publice, au stârnit revolta ori simpatia telespectatorilor, au crescut audienţele şi au dat bine în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene. Şi, cam atât.

Asta pentru că multe dintre dosarele penale care au stat la baza acestor show-uri au eşuat lamentabil în instanţe. Motivul: modul în care au fost instrumentate de procurori este desprins parcă din filmele SF – „mici abateri” de la procedura penală, lipsa flagrantului (singura probă de necontestat în cazul unor infracţiuni de luare şi dare de mită), lipsa mandatelor, lipsa documentelor care să ateste legalitatea „acoperirii” unor ofiţer, folosirea unor avocaţi din oficiu trimişi deja în judecată de acelaşi DNA pentru fapte de corupţie.

„Toate aceste «scăpări» ale procurorilor au făcut ca, în timpul proceselor, judecătorii să-i achite pe învinuiţi sau să retrimită dosarele la DNA pentru refacerea urmăririi penale. Una peste alta, modul în care procurorii înţeleg uneori să adună probele pare desprins din «Dosarele X».

S-a întâmplat în celebrul dosar «Popoviciu – DGA», care «a murit» încă din faza cererilor de arestare, când magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că procurorii au folosit împotriva celor acuzaţi probe furnizate de un ofiţer care nu avea delegare în dosar şi a cărui acoperire nu fusese certificată şi pe hârtie. Pe lângă legalitatea ma