Un scandal monstru a izbucnit ieri după ce au ieşit la iveală câteva fotografii în care şeful Detaşamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (DIAS) apare dezbrăcat, ţinând în mână o puşcă de jucărie! Un scandal monstru a izbucnit ieri după ce au ieşit la iveală câteva fotografii în care şeful Detaşamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (DIAS) apare dezbrăcat, ţinând în mână o puşcă de jucărie!
Comisarul-şef Emanoil Moraru, şeful mascaţilor, dar şi preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor (CNP) Constanţa, este singurul negociator recunoscut internaţional din Dobrogea, fiind pregătit de agenţii FBI specializaţi în negocieri. În aceste condiţii, fotografiile în care acesta apare dezbrăcat, înconjurat de câţiva colegi ai săi şi ţinând în mână o puşcă de jucărie, a şocat pe toată lumea.
Moraru, care în poze poartă şi o perucă, susţine că se afla în afara serviciului, în sala de antrenamente. “Pozele sunt de vreo doi ani. Eram în suspensor, nu în pielea goală. După terminarea misiunii sau a antrenamentelor, facem fel de fel de glume. Cei din Forţele Speciale din toată lumea sunt mai tâmpiţei, aşa”, a declarat ieri acesta.
Deşi conducerea Poliţiei din Constanţa a deschis o anchetă, Moraru susţine că nu îşi face griji. “Numi fac nici un fel de probleme. Şeful de la Inspectorat ştie de foarte mult timp de problema asta. Fotografia era făcută de un coleg de-al nostru. Peruca era de pe un manechin, iar arma era din plastic”, a mai spus şeful DIAS.