Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Florii de gheaţă” pe Valea Prahovei!

Publicat in Jurnalul, duminică 17 aprilie 2011 ·

Gata! SUA este "pepsi”! România este acum ţara tuturor posibilităţilor. Pot depune mărturie în acest sens toţi iubitorii sporturilor de iarnă care de ieri schiază pe pârtiile de la noi din ţară.

Dacă şoferii şi agricultorii s-au luat cu mâinile de cap, transportatorii pe cablu şi-au frecat mâinile de bucurie când au văzut că iarna s-a întors chiar şI pentru un week-end. În staţiunile de pe Valea Prahovei s-a schiat mai bine ca în decembrie sau în ianuarie. Când vezi pozele din Poiana Braşov s-au admiri imaginile live transmise de www.jurnalul.ro de pe pârtiile din Masivul Postăvaru îţi vine să rupi calendarul din perete! Dincolo de jumătatea lui aprilie nu s-a mai schiat de foarte mult timp în staţiunea braşoveană.

Multă lume s-a înghesuit sâmbătă şi duminică la Azuga şi Sinaia, căci staţiunea Buşteni este catalogată drept una a "pantofarilor”. Pe lângă schiori sau amatori de snowboard, iarna a atras şi destui "gură-cască”. Curioşi să se întâlnească cu viscolul, aceştia au urcat în Munţii Baiului, dar au făcut imediat cale întoarsă când au dat peste o iarnă aspră în vârful pârtiei Sorica. De altfel, aceasta a fost singura pista deschisă în staţiunea prahoveană.

În Poiana Braşov, toată lumea a venit să se bucure de "powder”. Şi s-a bucurat cum n-a făcut-o iarna asta niciodată. În partea superioară a domeniului schiabil, stratul de zăpadă atingea în unele locuri şi 80 de centimetri grosime. Mai jos de Platoul Ruia s-a schiat cu mare atenţie pentru că pietrele puneau în pericol talpa schiurilor. Numărul turiştilor care au înnoptat în staţiunea braşoveană a fost însă destul de mic. Schiorii care au venit în Masivul Postăvaru au fost fie localnici, fie veniţi de la maxim 200 de kilometri, astfel că aseară au preferat să se întoarcă acasă.

Ninsori puternice s-au înregistrat şi pe Valea Jiului, în Parîng, dar şi în Banat, pe Muntele Semenic. Din păcate,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 34 minute
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Eşec al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU: Rezoluţia Moscovei referitoare la interzicerea amplasării de arme în spaţiu a fost respinsă

News.ro acum 53 minute
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 1

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum o ora
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 2 ore
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum 34 minute
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 4 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 32 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 3 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°