Palmaresul lui Dragos Buhagiar este unul deosebit de bogat pentru un artist tinar. Si nu este vorba numai de cel al premiilor, unde se regaseste si cel mai recent, acordat de UNITER, pentru scenografia la Alchimistul – Teatrul Odeon, regia Anca Colteanu si la Baal – Teatrul Mic, regia Dragos Galgotiu. Este vorba de o munca prodigioasa tradusa nu numai in mai bine de 40 de scenografii de succes si aplomb vizual pentru piese de teatru, ci si de ambientari si contexte plastice pentru festivaluri de expresie unice cum a fost (si poate va fi reluat) Humorror (editiile 2000 si 2001), sustinut ani de zile de generozitatea celor de la CONNEX.
Inca din Saragossa 66 de zile – unde semna scenografia, ca si pentru alte multe creatii de exceptie, impreuna cu Irina Solomon –, se contura drumul care va particulariza, intr-o istorie a scenografiei romanesti, lucrarile lui Dragos Buhagiar. Acolo remarcam costumele orientale (vezi articolul din Observator cultural dedicat Irinei Solomon), dar si o obiectualitate pregnanta a costumelor inchizitorilor, a instrumentelor de tortura (sugestia cizmei spa-niole, excelent fabricata, un artefact marcant) si, la sfirsit, a personajului care facea palpabila acea dimensiune a straniului surprinsa de un suprarealist ca Max Ernst, Ciuma.
Aceasta obiectualitate inseamna o plasticitate a lucrurilor, a acelor elemente defini-torii pentru un decor care concentreaza mesajul, de obicei, tocmai data fiind prezenta acestora, intr-o viziune care foloseste mult golul scenei. Este vorba de o expresivitate care decurge din re-plasmuirea frusta a reperelor ce evoca realitatea, lumea; nu este o preluare mimetica, fidela, ci o prelucrare care le face perfecte pentru limbajul si, mai ales, estetica scenei. Astfel, caruta din Mutter Courage – Teatrul Bulandra, regia Catalina Buzoianu, costume Velica Panduru – ramine unul dintre cele mai implinite
