Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii Europei regândesc întregul proiect al Uniunii Europene sub presiunea unei crize economice care nu se mai termină

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 iunie 2012 · ·

Patru lideri europeni lucrează în Bruxelles la planul pentru o nouă Uniune Europeană, care trasează direcţiile de dezvoltare în următorii 5-10 ani, dar nu exclude posibilitatea dizolvării uniunii într-o "Europă cu două viteze".

Această abordare caută să reunească punctele de vedere ale liderilor ţărilor din zona euro, care nu au reuşit până în prezent să ia măsuri decisive pentru a contracara criza datoriilor. Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi împreună cu alţi trei lideri europeni lucrează la un nou concept de Uniune Europeană, care "va reforma uniunea din cap până în picioare" dacă este aprobat de toţi cei 27 de membri, potrivit unor surse citate de Welt am Sontag.

Unul dintre punctele la care toate statele UE sunt de acord se referă la reforma sistemelor sociale şi armonizarea pieţei interne, în timp ce unul dintre cele mai problematice puncte este aşa-zisa "uniune bancară" propusă de Mario Draghi. Şeful BCE a primit misiunea de a proiecta o nouă Uniune Europeană la summitul din 23 mai. Ceilalţi membri ai echipei lui Draghi sunt preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy şi liderul Euro Group Jean-Claude Juncker.

Unitate în diversitate

Protagoniştii sfârşitului de săptămână au fost cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy şi ministrul francez al finanţelor Pierre Moscovici, ale căror declaraţii subliniază atât dificultăţile de ordin politic care împiedică statele din zona euro să stabilească un plan anticriză decisiv, cât şi izolarea liderului german în dezbaterea ideologică privind cea mai bună abordare a problemelor eco­no­mice şi financiare cu care se confruntă blocul monetar.

Rajoy a afirmat sâmbătă că liderii europeni ar trebui să cosolideze măsurile şi mecanismele de sprijinire a băncilor din zona euro, potrivit Bloom­berg.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 3 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 7 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 7 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 10 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 9 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°