de ce e şuviţa lui Băsescu chestiune naţională La o ediţie a emisiunii Of, presa mea de pe Realitatea TV, într-o dezbatere serioasă, dacă nu chiar dramatică despre condiţia jurnalistului-şantajist, directorul ziarului Ziua de Iaşi, acuzat că practică şantajul şi cercetat de PNA, a avut parte de o concluzie salvatoare: ziarul său, spuneau conlocutorii, avea o problemă... de imagine. Adică nu una morală, nu una penală, ci una de imagine: era perceput ca şantajist! Recurent, acest gen de explicaţii este dat şi de politicieni care, obligaţi să motiveze ineficienţa în combaterea corupţiei, aduc vorba de "percepţia corupţiei". "Percepţia" e mare - spunea Guvernul Năstase, susţinut de sociologii de serviciu - nu corupţia. Problemele de "percepţie", de "imagine" sau de "comunicare" încep să fie argumente universale în instituţii şi în viaţa cotidiană. Dacă un beţiv îşi bate nevasta şi ea divorţează, cuplul are... probleme de comunicare. Iar în politică, dacă un parlamentar doarme, citeşte ziarul sau vorbeşte la telefon în timpul lucrărilor, de vină este presa care îi strică "imaginea". Nici imaginea (proastă) a României nu se datorează guvernelor, decidenţilor, politicienilor sau administratorilor de instituţii, ci presei, care se încăpăţînează să nu difuzeze ceea ce neiniţiaţii numesc "ştiri pozitive". Pe de altă parte, rapoartele interne şi internaţionale despre starea mass-media din România - cum ar fi Media Sustainability Index, Raportul Nations in Tranzit al Freedom House, Rapoartele Reporters sans Frontières, Raportul Agenţiei de Monitorizare a Presei, Raportul SAR şi altele - nu ne încurajează să credem că presa românească a făcut în ultimii 2-3 ani un exces de independenţă şi libertate. Acuzele că presa "strică imaginea" au adesea o conotaţie complice, cu multe zerouri în coadă. Care este contextul socio-cultural în care imaginea prevalează asupra conţinutulu