Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănănae s-a cununat şi religios: „În casă va cânta cocoşul“

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 ·

După ce dimineaţă a avut cununia civilă, fundaşul Universităţii Craiova, Odiviu Dănănae, s-a cununat în această după-amiază şi religios.

Alaiul a sosit la ora 17.00, la Biserica Sfânta Treime, în frunte cu mirii Ovidiu şi Andra Dănănae şi naşii Florin şi Irina Şoavă.

Ceremonia a durat aproape 40 de minute şi s-a încheiat cu o lansare de porumbei albi.

„Sunt foarte fericit, trec prin clipe foarte frumoase care sper să dureze cât mai mult. Am semnat un contract pe viaţă, cel mai important pentru mine. De organizare s-au ocupat soţia, părinţii noştri şi naşii şi sper să iasă cât mai frumos. La petrecere va veni toată echipa şi sper să ne distrăm cât mai bine şi să avem parte de o seară minunată“, a spus Ovidiu Dănănae.

Naşul Florin Şoavă a avut un sfat pentru proaspătul fin: „Să fie serios şi să aibă grijă de cel mai important dar de la Dumnezeu, şi anume familia“.

Naşa Irina Şoavă le-a urat tinerilor căsătoriţi să facă mulţi copii, „dacă se poate cât o echipă de fotbal“, şi le-a amintit că în casă cântă cocoşul: „Sper să urmeze modelul nostru şi să cânte cocoşul şi la ei în casă“.

„Cu siguranţă aşa va fi. Iar de copii, cel mai important este să fie sănătoşi“, a răspuns Ovidiu, aprobat imediat de frumoasa lui soţie.

Petrecerea este programată după ora 20.00, la un local din Craiova, la ea fiind aşteptaţi toţi colegii de echipă ai mirelui, dar şi întreg staff-ul Ştiinţei, în frunte cu antrenorul Aurel Ţicleanu şi patronul Adrian Mititelu.

Până şi Florin Costea s-a întors din Olanda, unde efectuează perioada de recuperare după accidentare, şi va lua parte la eveniment.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 44 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 46 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°