Autorităţile au aşteptat vreme de patru luni, cu groapa de la Elice neastupată, o ploaie zdravănă capabilă să înmoaie solul extrem de sensibil la umezeală din zonă. În mijlocul bulevardului Marii Uniri, va fi iar şantier. Asta dacă nu cumva peste mocirla creată, se va turna abia încă un strat de asfalt.
Este de neînţeles de ce autorităţile locale (fireşte, cele din vechea legislatură) au adoptat o strategie cel puţin stranie în ceea ce priveşte gestionarea surpărilor de pe Bulevardul Marii Uniri, pe Faleză (din zona Elice), lăsând neastupate, luni de-a rândul, uriaşele gropi produse în carosabil.
De mai bine de (alte) patru luni, adică din data de 14 martie a acestui an, în locul devenit de-acum tradiţional pentru acest fenomen, asfaltul Falezei s-a surpat pentru a treia oară.
La acea vreme, muncitorii unei firme de construcţii au excavat în jurul unui cămin de canalizare, au blocat o bandă de circulaţie a bulevardului îngrădind cu benzi semnalizatoare groapa ajunsă la a atreia generaţie şi au plecat.
Avertisment ignorat
A treia surpare a confirmat „predicţia" inginerului Octavian Coşovliu, un nume de referinţă în domeniul siguranţei construcţiilor şi al comportamentului solurilor pentru fundaţii. Specialistul gălăţean a avertizat încă de la producerea primei gropi, de dimensiuni absolut impresionante, că trebuie astupată cât mai repede pentru ca apa ploilor să nu apuce să înmoaie solul din zonă, extrem de sensibil la umezeală.
„Este realmente un gest iresponsabil să se lase descoperită acea groapă atâtea luni de zile. S-a permis apei pluviale să umezească loessul, iar consecinţele se vor vedea în timp, pentru că acest sol este extrem de păcătos", afirma Traian Coşovliu, pentru Adevărul, în urmă cu un an.
Ei bine, în ciuda avertismentului reputatului specialist, nici autorităţile locale şi nici constructorul nu a ţi