Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uton Oneşti a intrat în insolvenţă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 mai 2013 ·

Uton Oneşti (UTN), firmă controlată indirect de omul de afaceri Marian Iancu, a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bacău a admis în data de 7 mai cererea unui creditor. Insolvenţa Uton a fost cerută de firma Urbis Armături Sanitare, iar în acest dosar au mai depus cereri de intervenţie firmele Biodinamic şi Febermayr România, precum şi BKP Trust Invest, Municipiul Oneşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Sideralcom.

Firma Insolv Consult Team IPURL a fost numită administrator judiciar al Uton, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Conform celor mai recente raportări, fostul patron al clubului de fotbal Politehnica Timişoara Marian Iancu controlează indirect acţiuni reprezentând 98,14% din capitalul social al Uton. Firma BKP Trust Invest deţine 52,35% din acţiuni, iar Carom Oneşti are 45,78% din titluri.

Uton a intrat pe pierderi din anul 2010, când a încheiat exerciţiul financiar cu un rezultat negativ de 6,7 mil. lei. Pierderile au crescut în 2011 la 8,2 mil. lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 4%, la 41,2 mil. lei. Uton nu a prezentat încă rezultatele financiare înregistrate anul trecut. La finele anului 2011 Uton avea datorii de aproape 28,7 mil. lei.

Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013

Uton Oneşti (UTN), firmă controlată indirect de omul de afaceri Marian Iancu, a intrat în insolvenţă după ce Tribunalul Bacău a admis în data de 7 mai cererea unui creditor. Insolvenţa Uton a fost cerută de firma Urbis Armături Sanitare, iar în acest dosar au mai depus cereri de intervenţie firmele Biodinamic şi Febermayr România, precum şi BKP Trust Invest, Municipiul Oneşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Sideralcom.

Firma Insolv Consult Team IPURL a fost numită administrator judiciar al Uton, potrivit unui comunicat trans

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°