Judecătorul Ionuţ Matei şi-a depus candidatura pentru a ocupa postul vacant de vicepreşedinte al instanţei supreme. In cazul în care va fi numit în această funcţie, el va conduce unul dintre cele două complete de cinci judecători, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.
Ionuţ Matei este singurul magistrat care şi-a depus candidatura pentru acest post, termenul limită în acest sens fiind ziua de luni. Există insă posibilitatea existenţei mai multor candidaţi, care sa-si fi trimis prin posta candidaturile.
Ionuţ Matei a judecat mai multe dosare celebre. El a făcut parte din completul care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare, în dosarul "Trofeul calităţii". Judecatorul Matei s-a pronunţat şi în dosarele "Valiza" şi l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Magistratul a fost implicat şi în judecarea dosarului de trafic de persoane şi acte sexuale cu minori al lui Gregorian Bivolaru, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare, dar şi în cel al lui Dan Voiculescu, legat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.
Ionuţ Matei deţine un teren de 38 de metri pătraţi şi două apartamente, în Bucureşti. Alături de soţia sa, magistratul are două autoturisme, un Suzuki SX4 si un Peugeot 407. De asemenea, conform declaraţiei de interese, este acţionar la SIF Muntenia.
Secţia pentru judecători a CSM a decis, în 10 septembrie, înaintarea către preşedintele României a propunerii de numire a Cristinei Tarcea ca vicepreşedinte al instanţei supreme, în timp ce contracandidatele acesteia - actuala ocupantă a funcţiei, Aida Popa, şi Nela Petrişor - au fost respinse. Pentru ca instanţa supremă trebuie să aibă doi vicepreşedinţi, au fost reluate demersurile pentru ocuparea funcţiei vacante.
Judecătorul Ionu