Compania Tarom nu va fi vândută, ci se vor analiza oferte pentru achiziţia unor avioane, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit surselor de presă, domnia sa a precizat: "Nu vindem Tarom, categoric. Vom cumpăra avioane noi, am discutat cu toate companiile, suntem în proces de analiză pentru a vedea ce ofertă e cea mai bună pentru Tarom".
Totodată, Mănescu a subliniat că trebuie doar ca managementul Tarom să îşi dorească ca firma de stat să devină rentabilă, mai arată sursele.
Conform acestora, oficialul a mai spus: "Eu sper că actualul management îşi doreşte acest lucru. Dar, într-adevăr, sunt în sistem personaje care lucrează mai mult în avantajul competiţiei".
De asemenea, ministrul a vorbit şi despre compania CFR Marfă, menţionând că există interese ca firma să nu iasă din criză.
F.A. Compania Tarom nu va fi vândută, ci se vor analiza oferte pentru achiziţia unor avioane, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, în cadrul unei emisiuni televizate.

F.A.