În România, editurile mari preferă scriitori occidentali, din rațiuni inclusiv de piață, dar află cu uimire adesea că rușii sunt iubiți în Occident pentru performanțele lor literare și atunci decid că e cazul să ne conformăm și noi. Bun, e bine că măcar ne orientăm. O literatură în care scriu autori ca Iuri Mamleev („Sectanții”, „Ceilalți”), Vladimir Sorokin („Viscolul”, „Gheața”, „Ziua opricinicului”, „Kremlinul de zahăr”, „Inima celor patru”), Sașa Sokolov („Școală pentru proști”), Viktor Pelevin („Mitraliera de lut”, „Generația P”), Viktor Erofeev („Stalin cel bun”, „Frumoasa rusoaică”), Tatiana Tolstaia („Zâtul”), nu poate fi decât una de vârf. Nu mai vorbim despre autori care au scris, fără a fi editaţi, în perioada stalinistă: Boris Pasternak, „Doktor Jivago”, Bulgakov, „Maestrul şi Margareta”, Andrei Platonov, cu inegalabilul „Cevengur”, Iuri Dombrovski, tradus recent la ALL cu două romane („Facultatea lucrurilor de prisos” şi „Maimuţa vine să-şi ia craniul”), Vasili Grossman („Viaţă şi destin”) De Soljeniţîn ce să mai spun?

Toți acești autori sunt traduși și editați în întreaga lume, iar stilul lor personal i-a făcut pe cunoscători să afirme că marea literatură rusă continuă să propună autori comparabili cu clasicii recunoscuți. Mihail Șișkin (n. 1961), asemuit cu Nabokov, dar și cu Joyce, era perfect necunoscut în România până la publicarea unui minunat roman de dragoste, război și moarte, „Scrisorar”, însă notorietatea sa internațională este deja recunoscută prin acordarea unor premii importante. Autorul, tradus în româneşte de Antoaneta Olteanu, cea care traduce şi alţi autori ruşi exponenţiali, trăiește la Zürich şi la Berlin (scrie inclusiv în germană) și a fost premiat pentru cărțile sale cu Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul internațional Haus der Kulturen der Welt (2011), iar în Rusia a primit cel mai important premiu acordat pentru rom