Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a spus joi ca nu exista probleme in privinta premierii elevilor medaliati la olimpiadele internationale de anul acesta, ci doar pentru cei care au obtinut medalii anul trecut, pentru ca legea nu permite premierea elevilor pe 2011.
"Pentru anul 2012 nu avem o problema, de aceea ne straduim sa organizam festivitatea de premiere care va avea loc probabil saptamana viitoare pentru olimpicii care au incheiat olimpiadele scolare", a spus ministrul, citat de Agerpers.
Ecaterina Andronescu a precizat ca miercuri noapte s-au intors in tara elevii care au participat la olimpiada de astro-fizica si astronomie, unde au obtinut doua medalii de aur si doua de bronz si s-au clasat pe locul 3 din 40 de tari participante.
De asemenea, joi s-au intors si elevii de la la Balcaniada de informatica care s-a desfasurat in Muntenegru si unde elevii romani au luat doua medalii de aur, una de argint si una de bronz, iar mezinul echipei, elev in clasa a saptea, a luat cel mai bun punctaj din competitie si a uimit pe toata lumea cu solutiile pe care le-a dat in lucrarea sa.
"Evident, merita tot respectul si toata consideratia noastra si ei si familiile lor si profesorii care se ocupa de ei. Mai sunt doua olimpiade, una care se va desfasura in noiembrie alta in decembrie, nu le asteptam si pe ele, vom face o premiere in decembrie pentru ele. Pentru cei ce au obtinut deja rezultate vom organiza o festivitate de premiere saptamana viitoare probabil", a mai spus Andronescu.
Ministrul Educatiei a explicat ca pentru olimpicii din 2011 nu s-au putut acorda premii pentru ca legea 285/2010 prevede foarte clar ca ordonatorii de credite, in 2011, nu pot acorda premii.
Ea a adaugat ca Guvernul Ponta a dat o ordonanta in mai 2012 in care se face o derogare de la lege si care spune ca se pot acorda premii